INGLORIOUS TARANTINO

Fanii lui Tarantino au așteptat cu sufletul la gură filmul ăsta. Mă număr printre ei. M-a enervat ușor trailerul, nu de alta, dar eu sunt așa mai egoistă, și aș fi vrut să stea deoparte fanii filmelor comerciale și leșinatele după Braaaad Piiitt. Din păcate, la cinema, ca la noi: idioți cu mâncare cât pentru două săptămâni, indivizii care adoră să deranjeze pe toată lumea după ce a început filmul și cei care adoră să intre după 30 de minute, să ridice tot rândul și să vocifereze ca și cum sunt la ei în beci la țară și aranjează cartofii exemplar. Poate numai în București o fi așa... În fine, mi-am zis, un regal Tarantino merită orice sacrificiu. Prietenele, mai precaute, vorbeau de măștile anti gripă, că ia uite, se strănută în sală... După toate pregătirile psihologice, filmul..

Prima parte super-promițătoare. Se vede treaba că Tarantino trece deja în zodia reflecției metafizice, e mai atent la teatralitatea vorbită și mai puțin la violența care transcende orice moralitate. Apoi filmul construiește o intrigă cumva previzibilă dar total neverosimilă și cu incredibil de multe scăpări de scenariu. Pentru cei interesați de epica filmului, e o dezamăgire cruntă. Mi se pare că e cel mai prost film de la Pulp Fiction încoace al lui Tarantino. Acțiunea subînțeleasă prin multe dialoguri interesante se prăbușește sub molozul atuurilor de până la un moment dat. Nu veți descoperi nici imaginile de o artisticitate revoltătoare, nici nucleele filmice de o acuratețe aparte. Pretutindeni o apatie salvată numai pe alocuri de jocul actrițelor și pentru fanii comercialului de Braaad Piiiitt care joacă fără efort rolul yankeului vexat. E clară apoi ficționalizarea marca Tarantino dar nu cum mă obișnuisem eu, ci dintr-o perspectivă prea, mult prea comercială. Filmul este o mostră despre cum evreii, francezii și alții se răzbună, iată, printr-un film cu final mușcător, vindicativ.

Mi-au plăcut pretutindeni în film chipurile femeilor tinere, angelice, ce mai, dar fără nicio intervenție propriu-zisă. Cristoph Waltz e singurul care face jocul în stilul tarantinian (....știu, sună aiurea) și parțial Diane Kruger. În rest, o sumă de figuranți, inclusiv cei care reprezintă personalitățile timpului. Din punctul meu de vedere, prima parte și a treia fac toți banii, restul e un bluf de box office.

Foarte dezamăgită de acest Tarantino, mă întrebam ce s-o fi întâmplat cu el. Singurul răspuns e că, odată cu vârsta, el caută o seninătate pe care s-o reverse afară. Care nu-i iese, pentru că prea ne-a obișnuit cu seninătatea din violență ca mesaj perfect pentru pulp fiction-ul omului contemporan. Dacă nu am fost clară, închei prin a spune că nu m-aș uita a doua oară la INGLORIOUS BASTERDS ... nici dacă aș fi critic de film...