Am cumpărat (da, cumparat) filmul Modern Times pe dvd. Un film excepțional, aproape genial... Nu cred că am văzut filmul decât pe la începutul deceniului trecut.
Astăzi cred că l-am înțeles cu adevărat, atunci doar l-am văzut...
Iată că după mai bine de 70 de ani, filmul rămâne un reper, e valabil și probabil canonic pentru cei din domeniu. Chiar sunt curioasă dacă filmul se analizează la facultățile de profil.
Dacă ar fi după mine, pelicula ar fi obligatorie mai ales pentru cei care au trăit într-o epocă totalitară și au uitat.
Pentru cei de astăzi filmul e de o actualitate uluitoare. Omul-maşină și omul manipulat sunt realități, din păcate, tot mai evidente. Chaplin face un rol bun mai ales atunci când joacă un personaj legumă care-şi păstrează realitatea bunului simţ, precum și o moralitate genuină.
Filmul e o parabolă a Sistemului. Kafkiană și pe alocuri cu accente din Gogol şi Cehov, perspectiva prezentată are un plus de inocență și cred că acest aspect este înregistrat cu asupră de măsură tot filmul. Dacă unele scene alunecă în neverosimil este pentru că, după Chaplin, totul e posibil şi mereu schimbător. Cu o excepţie: iubirea. Ea devine un reper supărător, comic de supărător şi în final tragic de vital...
Mi-au plăcut raportările lui Chaplin la rotiţele din creieraşele noastre, apelul la naivitate şi sinceritatea brută pe de-o parte, şi alarmele cu trimiteri la un Big Brother, pe de alta.
Singura hibă a filmului: e cam lungit, forţat, unele scene nu prea contextualizează, nici nu modifică dimensiunile interogaţiei iniţiale. Dar toate astea şi pentru că montajul, acum o viaţă de om sănătos, nu era în apele lui digitale. Oricum jos pălaria şi hopa pe roată.