OAMENI-ÎNTÂMPLĂRI

Relectura Cărții fericirii vine dintr-un sentiment de vinovăție, recunosc. La vremea primei lecturi eram singura care nu o gusta. Zilele trecute m-am gândit că Matei Călinescu nu vorbește tâmpenii și să vrea, drept urmare am trecut la relectură. Cartea e o mare dezamăgire, cu toate că Petru Creția a făcut tot posibilul să ne ofere o traducere frumoasă.

Nu știu dacă și alții simt asta dar cartea face parte din ce aș numi cultura burții pline. În sensul că tot ce se produce în spațiul cultural francez (aici mă refer mai ales la literatură și cinematografie) are așa un soi de râncezeală spirituală, plăcută, culmea. E ca și cum ai mânca toată ziua brânză cu mucegai.
În fine, poate e doar în capul meu...
Lectura actuală chiar m-a distrat exact acolo unde ar trebui să mă cutremure.

Pasaje ce s-ar fi vrut probabil cu iz aforistic:

„Bunătatea era pentru ea singura iubire”
„Rusia este o țară teribil de tristă”
„E adevărat că atunci când beau sunt îngrozitor de tăcut”
„Nu s-a apropiat de oglindă decât o singură dată: avea nasul curat?”
„Lucrul cel mai însemnat este că nu se teme de nimic”
„Nu m-aș sinucide niciodată, dar dacă cineva m-ar omori...”
„A fost o clipă de fericire chinuită”
„Să existe oare ființe unice?”
„Fericirea o simt, e ca atunci când mă înăbuș”

și preferatu meu...

„Închipuie-ți un om care moare de atâta viață”

Interesante idei, trebuie să recunosc, pentru că, dacă le privești dintr-o anumită perspectivă ele sunt chiar profunde. De exemplu, acest ultim psudo-aforism: cum poate muri un om de atâta viață? R: Prea multă adrenalină? Viagra? Să alergi până îți explodează mufa inimii?

Romanul mi-a plăcut dintr-o singură perspectivă, poate esențială: felul cum sunt surprinse atâtea apropieri și despărțiri, ca și cum oamenii ăștia se pedepsesc printr-un fel de sado-masochism al întâmplării.

Eroii Ninei Berberova refuză să fie oameni. Ei aleg să rămână întâmplări.

ŢI-E MAI MARE LIZOANCA...

Aflu cu mirare că tirajul celei mai recente cărţi semnate de Doina Ruşti - Lizoanca la 11 ani, s-a vândut în două săptămâni... S-o creadă cucu!
Dacă cele 1500 de exemplare nu au fost cumpărate de autoare plus toţi studenţii dânsei şi dăruite la te miri cine, atunci e vorba, cu siguranţă, de un furt...
Nu luaţi aciditatea asta a mea în nume de rău (deşi mie îmi pare o efervescenţă...). Pur şi simplu noi nu avem o piaţă de carte normală! Excepţiile sunt titlurile lui Cărtărescu şi Pleşu poate, sau mai nou Dan Puric - care se vând bine. În rest e toropeală. Să-mi zică cine-o vrea că Doina Ruşti e deja o vedetă culturală şi oamenii se bat pentru cărţile ei... M-aş bucura, pe bune. Dar eu cred că numai criticii profesionişti i-au citit primele cărţi, nicidecum publicul larg - fie vorba între noi, nici nu cred că ar termina cineva obositoarea Fantomă de la moară, probabil adoarme pe sau cu bolovanii de la moară la cât de forţate sunt tentativele de multiplicare a perspectivelor narative şi ambiguităţile de construcţie, văzute, culmea-culmilor, de critici cu pretenţii drept realizări magistrale... Ptiu, a naibii ambetarea şi în lumea criticilor...
Nu săriţi să cumpăraţi romanul. N-aţi pierdut nimic. The same crap, cu fata sedusă, inocenta parfumată cu abjecţiile bărbaţilor fără Dumnezeu, ba mai mult îi ajută şi femeile să preacurvească. Fata e folosită într-o lume în care toţi se folosesc, ca să zic aşa. Nu, nu veţi plânge, chiar dacă, la un moment dat, un moşulică mai că toarnă picături ochioase atunci când piticoanca prostituată, odată ce-şi termină munca de viagra pedofilă, vrea să privească şi ea la televizor. Deh, acasă nu are, plus că o cam ia pe coajă (ştie tac'su ce ştie). Şi Doina Ruşti are o revelaţie în timp ce scrie cartea asta în probabil 4 săptămâni, 3 zile şi 2 masaje în 2 ore (cititorul atent va înţelege...): ce-ar fi dacă eroii heroici şi-ar aminti, măi fată Lizoancă, ce-au făcut ei la unşpe' ani?
Pff, cu asta iar cad criticii pe spate, că ia uite ce genială, dom'le! Cartea miroase a lucrătură made in China, cusută cu aţe groase, nicidecum medicinale, plină de mirosuri ieftine şi strategii de marketing lacrimogene...
Nu luaţi altfel decât e cronicheta asta: o apreciez enorm pe madam Ruşti, e chiar o femeie şarmanta (am vazut-o la lansare...) şi are TALENT. Dar cu asemenea producţii se tăvăleşte într-o baltă cu pretenţii de carte serioasă...
Scrieţi, vă rog eu, doamna+domnişoara Ruşti o carte în care să simţiţi că muriţi, că sângeraţi, că.. nu ştiu trăiţi orgasmic etc. aţi prins ideea, sunt convinsă. Atunci o să sângerăm şi noi şi fac pariu cu cine vrea că intraţi în istoria literaturii.

Iarăşi vorba între noi: cred că Doina Ruşti are o ambiţie care-i sapă talentul- să facă scenariu după carte, câştigă bani şi celebritate... sssstt...

Doina Ruşti, Lizoanca la 11 ani, Trei, 2009, 12 dolari (:))

DESPRE LUCIA - TERORISTA NECESARĂ

Am așteptat să treacă ceva vreme ca să mă dumiresc ce se întâmplă cu blogul Teroristei Lucia. Pentru cei care nu știu, ea a anunțat că închide blogul, după trei ani, din cauza tensiunilor din afară...
N-am înțeles de ce exact acum a luat această hotărâre și am crezut doar că e bine să testeze piața virtuală cu câte o farsă de felul ăsta. Ei bine, lucrurile chiar par serioase.
Într-un fel sau altul, ea a fost cea dintâi bloggeriță care a fost luată în serios de revistele culturale. Chiar de edituri. E mare lucru. Cei care nu știu cum funcționează o editură n-au cum să priceapă ce rol a jucat Lucia. Sunt convinsă că ea știe asta și dacă a ținut atâta vreme blogul, e clar că a avut sute de satisfacții, în primul rând editoriale, dar și invitații din partea revistelor culturale tipărite să colaboreze. Nu mai vorbesc de cititori. A fost luată in seamă.
In privinta identității ei, lucru mai penibil numai într-o țară de oligofreni poate exista: e x sau y? nu, nuuuu, e zzzz!!! aaa! hm, credeam ca e xx2.... Sau radical din doi.
Evident că acești oligofreni care se și dau în stambă nu pot face diferența între ambalaj și conținut. În loc să aprecieze ce anume ambalează Lucia de ani de zile, adik un soi de cultură convenabilă, transmisă util și practic, cu sinceritatea totdeauna convingătoare, ei bine, toate astea nu mai contează când e vorba de adevăr. Nu-i așa, adevărul este cel al ambalajului. Prin urmare, existăm dacă știm who the f... is Lucia... Scuzați reacțiunea, dar sunt așa de nervoasă, nici măcar jazzul nu mai ajută...
Pe de altă parte,mi-am zis: lasă că se apucă de alt blog, cu alt nume. Poate, dar nu mai e așaaa! Nu mai poți vorbi de naturalețea de altădată. Și chiar sunt curioasă câți or să acuze pe viitor zeci de bloguri că de fapt sunt scrise de Luciat. Ea dispare dar va fi mereu prezentă veți vedea.
Dragă Lucia, nu mă interesează cine ești, ce ești, că ești unul sau mai mulți oameni, că ești extraterestru sau chiar Ceaușescu, tu ești ceea ce trebuie: cea care ne aduce bucuria lecturii ca un joc cu păpuși.
Eu zic așa: după Sărbători, reapari în forță cu un mesaj pt cei mici (la minte): Credeați c-ați scăpat de mine, neicușorilor!!

Eu una o aștept nu pe Lucia Terorista, ci pe Lucia The Terminator.

Cu drag,
A doua cititoare (na, ca să fiu în ton corect politic!)